Pentru ca este timpul acela magic al anului in care se aproprie perioada de Craciun, m-am gandit sa scriu acest articol in care sa ating aceasta tema. Din pacate, nu am povestiri, scrisori sau fotografii transmise de generatiile anterioare care sa arate cum au sarbatorit acestea Craciunurile, asa ca va voi spune despre Craciun, asa cum a aratat pentru mine.
Bradul a fost intotdeauna mai mult decat un copac decorat, a fost intotdeauna ca un obiect de cult pentru mine, aproape ajungand la tavan, imi parea un element miraculos, imbracat in mantia autrie a luminitelor de Craciun.
Imi amintesc ca, a fost un an in care, tata si cei mai apropiati colegi ai sai au mers impreuna si au adus brazi pentru toti prietenii si colegii lor de munca, iar pentru noi, a uitat efectiv sa cumpere in ziua promisa, fapt care m-a suprins total, copiil fiind simteam ca Craciunul nu va mai exista anul acela. Sosirea copacului cu cateva zile inainte de Craciun a fost intotdeauna respectata cu strictete.
A fost intotdeauna un brad impodobit de Craciun asezat in coltul salonului nostru, pe care mama si tata il decorau cu o blandete si niste miscari care imi pareau magice, de parca tot cea ce puneau in brad era extrem de bine gandit si avea locul sau.
Bineinteles, pe masura ce am crescut si am intrat in anii adolescentei, toti aruncam cate o mana in decorarea casei si a bradutului.
Trecand si mai mult anii, am ajuns sa cumparam brazi care dispun deja de diverse decoratiuni si instalatii luminoase. Desi sunt extrem de frumosi, mult mai comozi si mai practici, parca sterg magia momentului in care se strange familia in seara de Ajun si decoreaza atent caminul si bradul.
In dimineata urmatoare Ajunului, ne-am trezit de fiecare data cu gandul direct la copac, pornind in cautarea cadourilor asezate atent de catre Mos Craciun.
Ahh! Mos Craciun! Imi amintesc cand am ajuns in cele din urma la realizarea groaznica ca Mos Craciun nu era adevarat, iar asta ,,multumita” unui prieten de la scoala. Nu puteam sa cred la inceput – nu l-am vazut eu oare, cu un an sau doi inainte, mergand pe hol in timpul noptii?!
Mintea ajunsese sa creada ca si-a imaginat totul, iar apoi s-a mai adaugat putina presiune la disperarea si dezamagirea mea, atunci cand am descoperit ca sora mea mai mare cunostea deja adevarul.
Cand eram mici, un obicei extrem de respectat era micul dejun din ziua de Craciun. Am stat intotdeauna cu toata familia la masa, in dimineata de Craciun, dupa ce adultii reveneau de la biserica si imi amintesc ca era foarte greu sa stai si sa mananci linistit tot din farfurie, stiind ca te asteptau cadouri sub copac.
Pe masura ce am mai crescut in varsta, am participat si noi la slujba din timpul noptii in ajunul Craciunului, ori la cea de a 2-a zi, dimineata.
Acest lucru a contribuit la entuziasmul Craciunului, simteam ca acum suntem si noi precum ,,cei mari”.
Imi amintesc cu drag, cum, la Biserica, in fiecare an, familia mea a intrat in liniste si cu un calm desarvasit afisat pe chip si a stat in picioare, in partea din fata, intotdeauna in stanga.
Biserica se umplea treptat pana cand era atat de plina incat, in mintea mea de copil, incercam mereu sa numar cate picioare reuseam sa vad, pentru a aproxima cata lume a venit anul acela sa,, se bucure si ea de Nasterea lui Doamne-Doamne”, asa cum ziceam eu suav, timid si putin peltic.
