optimizare Dan Bradu
Share Button

Incinerarea a fost comuna, dar nu universala, atat in recia Antica, cat si in Roma Antica. Potrivit lui Cicero, la Roma, inhumatia era considerata ritul arhaic, in timp ce cetatenii cei mai onorati erau de obicei incinerati – in special clasele superioare si membrii familiilor imperiale.

Crestinismul nu recunostea incinerarea, atat influentat de principiile iudaismului, cat si in incercarea de a elimina ritualurile pagane greco-romane. Pana in secolul al V-lea, practica incinerarii disparuse practic din Europa.

La inceputul Marii Britanii, incinerarea era obisnuita, dar diminuata pana in secolul al patrulea. Apoi a reaparut in secolele a V-a si a VI-a in perioada de migratie, cand animalele sacrificate erau uneori incluse cu corpurile umane, iar decedatul era imbracat in costum si cu ornamente pentru ardere.

Acest obicei a fost foarte raspandit si in randul popoarelor germanice din tarile continentale de nord din care se presupune ca au provenit migrantii anglo-saxoni in aceeasi perioada.

Aceste cenusa a fost de obicei depusa intr-un vas de lut sau bronz intr-un „cimitir de urne”. Obiceiul s-a stins din nou odata cu convertirea crestina a anglo-saxonilor sau in Anglia timpurie in secolul al saptelea, cand inhumarea cadavrului a devenit generala.

Vegis

In Evul Mediu, in toate partile Europei, incinerarea a fost interzisa de lege, ba chiar pedepsita cu moartea, daca a fost combinata cu rituri pagane. Uneori, incinerarea a fost folosita de autoritati ca parte a pedepsei pentru eretici.

De exemplu, trupul lui John Wycliff a fost exhumat la ani dupa moartea sa si incinerat, iar cenusa  a fost aruncata intr-un rau, in mod explicit ca pedeapsa postuma pentru negarea doctrinei de transubstantiere romano-catolica.

Pe de alta parte, incinerarile in masa erau adesea efectuate din necesitate, atunci cand exista o teama de boli contagioase, cum ar fi dupa o lupta, ciuma sau foamete. Cremarea retributorie a continuat in timpurile moderne.

De exemplu, dupa al doilea razboi mondial, cadavrele celor 12 barbati condamnati pentru crime impotriva umanitatii la procesele de la Nürnberg nu au fost returnate familiilor lor, ci au fost in schimb incinerate, apoi dispuse intr-o locatie secreta ca parte specifica a unui proces legal menit sa refuze utilizarea lor ca locatie pentru orice fel de memorial.

In Japonia, cu toate acestea, ridicarea unei cladiri memoriale pentru multi criminali de razboi executati, care au fost si ei incinerati, a fost permisa pentru ramasitele lor.

Pentru cei interesati de un crematoriu uman Romania, recomandam accesarea linkului.

In epoca moderna, in 1873, profesorul din Paduan Brunetti a prezentat o camera de incinerare la Expozitia de la Viena. In Marea Britanie, miscarea a gasit sprijinul chirurgului reginei Victoria, Sir Henry Thompson, care impreuna cu colegii au fondat Societatea Incinerarii din Anglia in 1874. Primele crematorii din Europa au fost construite in 1878 la Woking, Anglia si Gotha, Germania.

Prima incinerare din Marea Britanie a avut loc pe 26 martie 1886 la Woking. Incinerarea a fost declarata legala in Anglia si Tara Galilor, cand dr. William Price a fost urmarit penal pentru incinerarea fiului sau; legislatia formala a urmat ulterior odata cu trecerea Legii privind incinerarea din 1902 (acest act nu s-a extins in Irlanda), care impunea cerinte procedurale inainte de a putea avea loc o incinerare si a restrictionat practica in locurile autorizate.

Be Sociable, Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Post Navigation